sâmbătă, 19 iulie 2014

Expoziția Raluca Daniliuc - "Amprente”

Data și ora: Marți, 22 iulie 2014, între orele 08.00 - 22.00
Locația: Galeria de Artă "Grand Hotel Traian” – Iași
Perioada: 1-30 iulie 2013

Expoziția "Amprente” a artistei Raluca Daniliuc, masterandă în ultimul an a Universității de Arte ,,George Enescu” din Iași, la specializarea Pictură de șevalet la clasa Conf. univ.dr. Valentin Sava.


Artista a mai avut până acum două expoziții personale, în Galerii din Iași și din Municipiul Suceava, toate proiectele sale expoziționale fiind rezultat al investigațiilor tehnice și conceptuale pe marginea aceleiași fascinante teme a semnelor și mesajelor transmise de către civilizațiile ancestrale care au locuit sau vizitat planeta noastră.

duminică, 30 septembrie 2012

Sarbatorile Iasului 2012

Iata ca ne-am apropiat cu pasi repezi de luna octombrie , luna in care Iasul isi sarbatoreste ziua, caci de ziua Sfantei Parascheva in Iasi este sarbatoare mare. O multime de pelerini vin la Moastele Sfintei Parascheva pentru a se ruga pentru iertarea pacatelor.
Iata si programul sarbatorilor Iasului 2012:

Sarbatorile Iasului 2012

Marti, 2 octombrie 2012

11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

18.00 - 20.00, Sala "Diotima"
Proiecţie de fotografii realizate de membrii Clubului Fotografilor.
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
19.00, Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi
Recital extraordinar Razvan Suma
Organizator: Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi

Miercuri, 3 octombrie 2012

11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou Iasi
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
12.00, Ateneul Tătăraşi
Mini expoziţie sculptură lemnMihai Ciuc
Organizatori: Ateneul Tătăraşi, Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova.

16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

Joi, 4 octombrie 2012

11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
17.00, Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Gaudeamus
Spectacol de Teatru de Moda
Organizator: Kasta Morrely

17.00, Sala „Ion Baciu” a Filarmonicii Moldova Iaşi
Deschiderea oficială a Conferinţei naţionale de psihiatrie „Evidenţe şi valori în psihiatria contemporană”
Organizator: Spitalul Clinic de Psihiatrie Socola
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

18.00, Ateneul Tătăraşi
În paşi de dans – spectacol de balet şi dans sportiv susţinut de Cluburile de balet şi dans ale Ateneului Tătăraşi
Organizator: Ateneul Tătăraşi

18.30, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi
Clubul Muzical - Muzică românească – Holograf
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi".

Vineri, 5 octombrie 2012

10.00-16.00, Palas Mall
Sărbătoare la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” din Iaşi - Manifestarea: Biblioteca cărţilor la Iaşi
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iaşi, Consiliul Judeţean Iaşi, Palatul Copiilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Uniunea Scriitorilor, Filiala Iaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00-22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
12.00, Amfiteatrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Paraschiva”
Conferinţa de lansare a programului de informare şi prevenţie în domeniul bolilor infecţioase
Organizator: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Sfânta Paraschiva”. Parteneri: Portalul www.medicalmanager.ro, Primăria Municipiului Iaşi
14.30 - 19.30, Sala Vivaldi - Palas Iaşi
Conferinţa „Management Modern în Administraţie: Soluţii IT pentru o administraţie publică locală eficientă”, ediţia a V-a
Organizatori: Oameni şi Companii, administraţie.ro. Parteneri: Microsoft, Primăria Municipiului Iaşi

14.30 - 16.00, Sala de festivităţi a Colegiului Naţional Iaşi
Colegiul National - vocaţia europeană şi valori tradiţionale
Organizator: Colegiul Naţional Iaşi
16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

18.00, Ateneul Tătăraşi
A venit toamna, spectacol susţinut de Ansamblul Coconiţe şi membrii cursului de chitară coord. Adrian Grădinaru.
Organizator: Ateneul Tătăraşi

19.00, Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi
Deschiderea stagiunii 2012 - 2013 - Filarmonica din Iaşi la a 70-a aniversare
Organizator: Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi
20.00, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi - Sala Diotima
Spectacolul de teatru „Poem  Irlandez  pentru  Vioara  şi  Suflet " - prezintă trupa Parc Copou, regia Aurel Luca
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi".

Sambata, 6 octombrie 2012

10.00 – 10.45, Bd. Ştefan cel Mare - Piaţa Unirii - Str. Lăpuşneanu - Casa de Cultură a Studenţilor
Parada cântecului şi portului popular susţinută de ansamblurile participante la Festivalul „Trandafir de la Moldova”
Organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00-22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
11.00 – 17.00, Casa de Cultură a Studenţilor
Festivalul de cântece şi jocuri populare tradiţionale „Trandafir de la Moldova”, ediţia a XLIV-a
Organizator: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi
11.00, Ateneul Tătăraşi
Revedere cu Eminescu, spectacol susţinut de Cluburile Ateneului Tătăraşi: Cenaclul „Spune Ceva” şi Trupa clasei de teatruThalienii”
Organizator: Ateneul Tătăraşi

17.00, Ateneul Tătăraşi
Cenuşăreasa, spectacol de teatru-dans, regie Alice Ioana Şfaiţer
Organizator: Ateneul Tătăraşi
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

20.30, Intrarea B a Palatului Roznovanu (Primăria Municipiului Iaşi)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - proiecţii de diaporame. Invitat Artistul Freddy Mary – EFIAP, Belgia
Organizator: Asociaţia FotoIaşi

Duminică, 7 octombrie 2012

07.00 – 12.00, Catedrala Mitropolitană
Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00-22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
12.00, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi
Spectacolul: „Toamna se numără... talentele” - In program: muzică uşoară, populară şi dans cu solişti şi trupe de copii
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi".
16.00 – 18.00, Catedrala Mitropolitană
Ceasul al IX-lea şi Vecernia şi Paraclisul Maicii Domnului
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
18.00 – 19.30, Catedrala Mitropolitană
Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a IX-a - etapă din concursul organizat de Patriarhia Română.
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

Luni, 8 octombrie 2012

07.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană
Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„(Re)cunoaşte Iaşul” - concurs de recunoaştere a unor monumente istorice din Iaşi
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„Iaşul tău” - concurs de fotografii
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
10.00- 22.00, Iulius Mall
„Sărbătorile Iaşului prin ochi de copil” - expoziţie cu lucrări ale preşcolarilor din grădiniţile judeţul Iaşi
Organizator: Grădiniţa cu Program Prelungit 16 din cadrul şcolii „Al. cel Bun”Iaşi. Parteneri: Iulius Mall, grădiniţe din jud. Iaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00-22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
16.00 – 18.00, Catedrala Mitropolitană
Ceasul al IX-lea şi Vecernia
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

17.00 – 19.00, Parc Nicolina 1
Sărbătoare în cartierul Nicolina
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

18.00 - 20.00, Parcul Copou
Concert de muzica militară a Garnizoanei Iaşi
Organizator: Garnizoana Iaşi
19.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - vernisajele expoziţiilor, lansarea Almanahului FotoIaşi 2012 (ediţia a II-a), lansarea noului ciclu de întâlniri „Să vorbim despre Fotografie” (bilunar)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi

Marti, 9 octombrie 2012

07.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană
Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„Iaşul tău” - concurs de fotografii
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„(Re)cunoaşte Iaşul” - concurs de recunoaştere a unor monumente istorice din Iaşi
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00 - 23.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, str. Palat, Str. Sarmisegetuza
Târgul de Toamnă
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00 - 23.00, Splai Bahlui
Sărbătoarea Vinului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
10.00, Consiliul Judeţean Iaşi
Expoziţia de carte „Colinele Iaşului în imagini” din colecţiile Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi.
Biblioteca Judeţeană , „Gh. Asachi” Iaşi, Comisia de Cultură a Consiliului Judeţean Iaşi
10.00- 22.00, Iulius Mall
„Sărbătorile Iaşului prin ochi de copil” - expoziţie cu lucrări ale preşcolarilor din grădiniţile judeţul Iaşi
Organizator: Grădiniţa cu Program Prelungit 16 din cadrul şcolii „Al. cel Bun”Iaşi. Parteneri: Iulius Mall, grădiniţe din jud. Iaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00-22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
13.00, Turnul Mănăstirii Golia
Vernisajul expoziţiei de fotografii ORTHPHOTO 2012
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
16.00 – 18.00, Catedrala Mitropolitană
Ceasul al IX-lea şi Vecernia
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
16.00 – 16.30, Păcurari
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
16.40 – 17.10, Alexandru cel Bun
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
17.25 – 17.55, Nicolina
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
17.00 – 19.00, Piaţa Voievozilor
Sărbătoare în cartierul Alexandru cel Bun
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

18.00 - 20.00, Cartierul Pacurari
Concert de muzica militară a Garnizoanei Iaşi
Organizator: Garnizoana Iaşi
18.10 – 18.40, Tătăraşi
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
19.00 – 19.30, Piaţa Unirii
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
20.00, Casa de Cultură a Studenţilor - Sala Studio „Ludic"
„Poem irlandez pentru vioara şi suflet"
Organizator: Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi

Miercuri, 10 octombrie 2012

07.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană
Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„Iaşul tău” - concurs de fotografii
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„(Re)cunoaşte Iaşul” - concurs de recunoaştere a unor monumente istorice din Iaşi
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00 - 23.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, str. Palat, Str. Sarmisegetuza
Târgul de Toamnă
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00 - 23.00, Splai Bahlui
Sărbătoarea Vinului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
10.00- 22.00, Iulius Mall
„Sărbătorile Iaşului prin ochi de copil” - expoziţie cu lucrări ale preşcolarilor din grădiniţile judeţul Iaşi
Organizator: Grădiniţa cu Program Prelungit 16 din cadrul şcolii „Al. cel Bun”Iaşi. Parteneri: Iulius Mall, grădiniţe din jud. Iaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00, Consiliul Judeţean Iaşi
Expoziţia de carte „Colinele Iaşului în imagini” din colecţiile Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi.
Biblioteca Judeţeană , „Gh. Asachi” Iaşi, Comisia de Cultură a Consiliului Judeţean Iaşi
11.00 – 12.00, Liceul cu Program Sportiv, Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”
Dimineţile autorilor În cadrul proiectului Scriitori în şcoli Invitaţi: scriitori ieşeni
Organizatori: Biblioteca Judeţeană  „Gh. Asachi” Iaşi, Uniunea Scriitorilor Filiala Iaşi, Inspectoratul Şcolar Judeţean
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
11.00 - 12.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
16.00 – 18.00, Catedrala Mitropolitană
Ceasul al IX-lea şi Vecernia
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

16.00 – 16.30, Păcurari
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
16.40 – 17.10, Alexandru cel Bun
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
17.00, Muzeul „M. Kogălniceanu”
„Actualitatea istoriei în viaţa cetăţii” - dezbatere istoriografică cu invitaţi de marcă
Organizator: Asociaţia Profesorilor de Istorie Iaşi. Parteneri: Complexul Muzeal Moldova, Univ. Al. I. Cuza, Institutul de Istorie
17.30, Galeriile „Pod – Pogor”
Lansare de carte: „Ereziile de la Iaşi” de Ion Mânzatu. Prezintă: Liviu Antonesei
Organizator: Muzeul Literaturii Române Iaşi. Partener: Editura Junimea Iaşi.
17.25 – 17.55, Nicolina
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
17.00 – 19.00, Esplanada Oancea
Sărbătoare în cartierul Tătăraşi
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
18.00 - 20.00, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi - Sala Diotima
Medalion David Lean - proiecţia unui film al regizorului, urmată de discuţii cu membrii Clubului Cinefililor.
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi".
18.00, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi - Sala Diotima
Recital de vioară şi pian - susţinut de elevi de la Liceul de Artă “Octav Băncilă” Iaşi
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi".
18.00 - 19.00, zona „Teiul lui Eminescu” din Parcul Copou
Poezie de Coman Şova şi Marta Petreu - difuzarea la staţia de amplificare
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"

18.00 - 20.00, Cartier Alexandru cel Bun
Concert de muzică militară a Garnizoanei Iaşi
Organizator: Garnizoana Iaşi
18.10 – 18.40, Tătăraşi
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
19.00 – 19.30, Piaţa Unirii
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi
Gala de deschidere a sălii mari a Teatrului Naţional - interpretează soliştii, Corul, Corul de copii Juniorii Operei şi Orchestra Operei Naţionale Române Iaşi
Organizator: Opera Naţională Română Iaşi

Joi, 11 octombrie 2012

06.30
Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare.
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
08.00 – 12.00, Catedrala Mitropolitană
Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„Iaşul tău” - concurs de fotografii
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„(Re)cunoaşte Iaşul” - concurs de recunoaştere a unor monumente istorice din Iaşi
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00–12.00, Sala Penicilina
Turneul International „Zilele Iasului” editia a III-a, volei
Organizator: CSS Unirea Iasi

09.00 - 23.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, str. Palat, Str. Sarmisegetuza
Târgul de Toamnă
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00 - 23.00, Splai Bahlui
Sărbătoarea Vinului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
9.30 – 11.30, Primăria Municipiului Iaşi
Zilele MyStory – deschiderea oficială
Organizator: Fundația EuroEd
10.00- 22.00, Iulius Mall
„Sărbătorile Iaşului prin ochi de copil” - expoziţie cu lucrări ale preşcolarilor din grădiniţile judeţul Iaşi
Organizator: Grădiniţa cu Program Prelungit 16 din cadrul şcolii „Al. cel Bun”Iaşi. Parteneri: Iulius Mall, grădiniţe din jud. Iaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00, Consiliul Judeţean Iaşi
Expoziţia de carte „Colinele Iaşului în imagini” din colecţiile Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi.
Biblioteca Judeţeană , „Gh. Asachi” Iaşi, Comisia de Cultură a Consiliului Judeţean Iaşi
10.00-22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 – 12.00, Str. Lăpuşneanu – Piaţa Unirii – Bd. Ştefan cel Mare – Palatul Culturii, cartierele Tătăraşi, Nicolina, Alexandru cel Bun etc.
Promenada Zilelor Iaşului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
11.00, Palatul Copiilor
Deschiderea festivă a Filialei de Carte „Otilia Cazimir” la Palatul Copiilor.
Organizatori: Biblioteca Judeţeană  „Gh. Asachi” Iaşi
11.00, Ateneul Tătăraşi
Atelier arte plastice pentru copiii de gimnaziu „Cromatica autumnală", prof. Mihai Zaiţ
Organizator: Ateneul Tătăraşi

11.00, Piaţa Unirii
Eveniment de deschidere a expoziţiei de fotografie România Sălbatică - 50 de fotografii, prezentând locuri mai puţin cunoscute, dar impresionante, din România.
Organizator: World Wide Fund for Nature Romania
12.00, Sala de festivităţi a Colegiului „C. Negruzzi” Iaşi
„Prelecţiuni negruzziste” - educaţie, cultură, devenire în spaţiul Iaşului
Organizator: Colegiul „C. Negruzzi” Iaşi. Parteneri: Asociaţia Părinţilor, personalităţi - foşti elevi ai colegiului
14.00, Galeriile de Antichităţi „D. Grumăzescu”
„Pe străzile Iaşului – pe urmele personalităţilor ieşene”. Masă rotundă organizată de elevi cu personalităţi din domeniul cultural - istoric al Iaşului
Organizator: Consiliul Judeţean al Elevilor Iaşi. Parteneri: Galeriile de Antichităţi „D. Grumăzescu”, TVR Iaşi
15.00, Restaurantul Cotnari
Cupa Iaşului la table şi backgammon - înscrierea participanţilor
Organizator: Clubul Sportiv de Table şi Backgammon 6x5 Iaşi
16.00, Restaurantul Cotnari
Cupa Iaşului la table şi backgammon -  începerea concursului
Organizator: Clubul Sportiv de Table şi Backgammon 6x5 Iaşi
16.00 – 18.00, Str. Lăpuşneanu – Piaţa Unirii – Bd. Ştefan cel Mare – Palatul Culturii, cartierele Tătăraşi, Nicolina, Alexandru cel Bun etc.
Promenada Zilelor Iaşului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
16.00 – 16.30, Păcurari
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
16.40 – 17.10, Alexandru cel Bun
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
17.00, Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi” – Sala Gotică
Lansare în format e-book a două lucrări: Album Sfânta Parascheva de la Iaşi şi Minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi.
Lansare oficială a lucrării Cuvioasa Parascheva, Sfânta populară a Ortodoxiei în istoria şi evlavia poporului român – autor Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan şi Pr. Cătălin Adumitroaiei;
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
17.25 – 17.55, Nicolina
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
17.00 – 19.00, Bd. Dacia
Sărbătoare în cartierul Dacia
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
18.00, Ateneul Tătăraşi
Prezentarea filmului documentar artistic Calea eroilor - istoria unei capodopere (2012, prezentarea filmului ENERGOBIT, regia Horia Muntenus). Cu participarea regizorului Horia Muntenus de la Cluj.
Organizator: Ateneul Tătăraşi

18.00 - 20.00, Palas Mall,
Concert de muzica militară a Garnizoanei Iaşi
Organizator: Garnizoana Iaşi

18.10 – 18.40, Tătăraşi
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
19.00 – 19.30, Piaţa Unirii
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi

22.00 - 04.00, Str. Crişan
Ceaiul Pelerinilor
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi

Vineri, 12 octombrie 2012

00.00 - 24.00, Str. Cloşca - parcarea bisericii Sf. Gheorghe
Corturi pentru pelerini
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
07.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană
Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„Iaşul tău” - concurs de fotografii
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
„(Re)cunoaşte Iaşul” - concurs de recunoaştere a unor monumente istorice din Iaşi
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00 - 23.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrală, str. Palat, Str. Sarmisegetuza
Târgul de Toamnă
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00 - 23.00, Splai Bahlui
Sărbătoarea Vinului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
09.00–12.00, Sala Penicilina
Turneul International „Zilele Iasului” editia a III-a, volei
Organizator: CSS Unirea Iasi

09.00–16.00, Liceul de chimie Radu Cernatescu din Iasi.
Cupa Serbarile Iasului la tenis de masa, copii cu vîrsta de pînă la 16 ani
Organizator: CS TEHNOPRES IASI
10.00 - 18.00, Bd. Ştefan cel Mare
Pelerin în Iaşi – crearea unui punct de informare
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi, Poliţia Locală Iaşi şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi

10.00, Restaurantul Cotnari
Cupa Iaşului la table şi backgammon
Organizator: Clubul Sportiv de Table şi Backgammon 6x5 Iaşi
10.00, Consiliul Judeţean Iaşi
Expoziţia de carte „Colinele Iaşului în imagini” din colecţiile Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi” Iaşi.
Biblioteca Judeţeană , „Gh. Asachi” Iaşi, Comisia de Cultură a Consiliului Judeţean Iaşi
10.00 - 19.00, Str. Al. Lăpuşneanu
„Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, ed. a V-a. Expoziţie de obiecte tradiţionale autentice, demonstraţii de măestrie meşteşugărească.
Organizator: Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului” Iaşi. Parteneri: Primăria Municipiului Iaşi, Muzeul Etnografic al Moldovei,  Asociaţia „AL. Lăpuşneanu” Iaşi, Asociaţia Dialog pentru Dezvoltare (ADD)  Iaşi,  Asociaţia  Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţ, Parohia „Sfântul Nicolae” din com. Aroneanu,  Fundaţia „Izvor”  Iaşi, Agentia de turism ICAR TOURS Iaşi
10.00- 22.00, Iulius Mall
„Sărbătorile Iaşului prin ochi de copil” - expoziţie cu lucrări ale preşcolarilor din grădiniţile judeţul Iaşi
Organizator: Grădiniţa cu Program Prelungit 16 din cadrul şcolii „Al. cel Bun”Iaşi. Parteneri: Iulius Mall, grădiniţe din jud. Iaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 1)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Împreună 2” aparţinând membrilor FotoIaşi (108 fotografii, 25 expozanţi)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 - 21.00, Moldova Mall – parter (Galeria de artă 2)
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „American Dream” aparţinând lui Cristian Vieriu (14 ani)
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00-22.00, Librăria Cărtureşti – Iulius Mall
„Zilele Fotografiei Ieşene” - expoziţia „Fii Fotograf de Iaşi”
Organizator: Asociaţia FotoIaşi
10.00 – 12.00, Str. Lăpuşneanu – Piaţa Unirii – Bd. Ştefan cel Mare – Palatul Culturii, cartierele Tătăraşi, Nicolina, Alexandru cel Bun etc.
Promenada Zilelor Iaşului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
11.00, Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Iaşi.
Concurs: Cuvioasa Parascheva în conştiinţa creştinilor ediţia a IV- a . Concurs cu temă religioasă între elevi cu deficienţe de vedere şi elevi de la liceele din Iaşi.
Organizatori: Biblioteca Judeţeană  „Gh.Asachi” Iaşi, Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Colegiul Tehnic„ Constantin Brâncuş”, Liceul „Moldova"  din Târgu Frumos; Liceul Teoretic „Miron Costin” Iaşi
11.00-17.00, Parcul Copou
Audiţii din Fonoteca de aur a Muzeului Literaturii Române Iaşi: versuri de Grigore Vieru, în interpretarea actorului Nicolae Jelescu
Organizator: Muzeul Literaturii Române Iaşi. Partener: Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ Iaşi
11.30, curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”
Sfinţirea apei (aghiasma mică) şi Sf. Maslu
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
12.00, Teiul lui Eminescu - Parcul Copou
Vernisajul expoziţiei „Orizonturi plastice” - lucrări de pictură, sculptură, grafică, arte decorative şi design.
Organizator: Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi - Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design
14.00
Pelerin în Iaşi - tur gratuit al principalelor obiective turistice religioase (dar nu numai) din centrul Iaşului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
14.00, ISJ corp C
Vernisajul acţiunii „Iaşi - citadelă a culturii şi civilizaţiei” - concurs - expoziţie de artă plastică pentru elevi
Organizator: ISJ Iaşi. Partener:Asociaţia Profesorilor de arte viziuale Iaşi,
14.00 - 15.00, Cercul Militar Iaşi
Simpozion „Cuvioasa Parascheva ocrotitoarea Moldovei”
Organizator: Garnizoana Iaşi
14.30 - 16.30, Muzee şi obiective istorice din Iaşi
„Adoptă un monument!” - prezentarea inedită de către elevi a monumentelor istorice ale Iaşului
Organizator: Colegiul Naţional Iaşi. Parteneri: Primăria Municipiului Iaşi, Muzeul Literaturii Române
16.00–18.00, sala de gimnastica Anghel Saligny
Cupa Iaşului la gimnastică ritmică, sportivi legitimati si nelegitimati
Organizator: Clubului Sportiv Scolar de Gimnastica ANGHEL SALIGNY Iasi impreuna cu Clubul de Gimnastica CORRADO Iaşi
16.00 – 18.00, Str. Lăpuşneanu – Piaţa Unirii – Bd. Ştefan cel Mare – Palatul Culturii, cartierele Tătăraşi, Nicolina, Alexandru cel Bun etc.
Promenada Zilelor Iaşului
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
16.00 – 16.30, Păcurari
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
16.30, Parcul Copou
Recital de poezie despre Iaşi: „Iaşul văzut de poeţi” în Parcul Copou
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi”
16.40 – 17.10, Alexandru cel Bun
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
17.00, Ateneul Tătăraşi
Vernisajul expoziţiei „Salonul de arte vizuale al elevilor”, ediţia a III-a.
Organizatori: Ateneul Tătăraşi, Şcoala „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Iaşi, Cercul de artă plastică „N.N.Tonitza”, ASTRA-Desparţământul “M. Kogălniceanu” Iaşi , Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi
Prezintă: prof. univ. Mihai Pastragus şi prof. dr. Teodor Hasegan

17.00, Colecţia „Istoria Teatrului Românesc” (etajul muzeului „Mihai Eminescu” - Parcul Copou)
„Mari doamne ale scenei româneşti”, expoziţie memorială (obiecte de artă plastică şi decorativă, fotografii originale, costume ale marilor artiste dramatice ieşene), colocvii, momente artistice
Organizator: Muzeul Literaturii Române Iaşi. Parteneri: Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” şi Universitatea de Arte „George Enescu”, la
17.25 – 17.55, Nicolina
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
18.00, Ateneul Tătăraşi
Concert de muzică militară în faţa Ateneului Tătăraşi
Organizator: Garnizoana Iaşi şi Ateneul Tătăraşi

17.00 – 19.00, Esplanada Mimoza
Sărbătoare în cartierul Păcurari
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
18.10 – 18.40, Tătăraşi
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
19.00 – 19.30, Piaţa Unirii
Caravana distracţiei cu trupa The Sky
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
19.00 – 21.00, Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul. „Ştefan cel Mare şi Sfânt”
Pelerinajul Calea Sfinţilor - Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi moaştele Sf. Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, aduse de la Măn. Kitaev – Ucraina.  Depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
19.00, Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi
Concert simfonic extraordinar
Organizator: Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi
20.00, Ateneul Tătăraşi
Vreau să fiu actriţă”, de Robert Mauro, în regia şi interpretarea Ancăi Sigartău
Organizator: Ateneul Tătăraşi

20.00, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi - Sala Diotima
Spectacolul de teatru „Amor în Micul  Paris” - prezentat de trupa Parc Copou, regia Aurel Luca
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi".
20.00, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi - Sala Diotima
Trupa Parc Copou prezintă spectacolul de teatru „Poveşti de familie”, regia Aurel Luca
Organizator: Casa de Cultură a Municipiului Iaşi „Mihai Ursachi"
21.00, Catedrala Mitropolitană
Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996  - Vecernia, Litia şi Utrenia
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

22.00 - 04.00, Str. Crişan
Ceaiul Pelerinilor
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi

vineri, 10 august 2012

Bancuri, bancuri

Trei studenţi la politehnică discutau ce inginer ar fi putut crea bărbatul. Cel de la mecanică zice:
- Trebuie că a fost un inginer mecanic, priviţi numai toate aceste îmbinări de oase.
Studentul la electronică zice:
- În nici un caz! Trebuie însă că a fost un inginer electronist, ia priviţi tot sistemul circulator şi cel nervos. Totul funcţionează ca o complexitate electronică.
Iar studentul la construcţii zice:
- Cea mai plauzibilă variantă e că a fost un inginer de construcţii civile. Cine altcineva ar fi putut să treacă o conductă de reziduuri lichide printr-o zonă de distracţie şi plăcere.

***
 Daca va plac bancurile portalul Iasi 365 va sta la dispozitie cu o colectie intreaga de bancuri noi si faine.

Un inginer zootehnist are în grijă 2 vaci una albă, una neagră şi un taur. Ion este lucrător la fermă... Într-o şedinţă apare Ion şi spune:
- Domnu' inginer bica a fu*ut vaca albă.
Inginerul:
- Bine Ioane..., către persoanele din şedinţă:
- Aşa e el, a crescut la ţară...
Altă şedinţă, mai importantă, aceeaşi poveste...
Inginerul lui Ion:
- Data viitoare spune că bica i-a făcut o surpriză la vacă... altă şedinţă...
- Domnu inginer bâca i-a făcut o surpriză vacii albe...
- Bine Ioane...
- A fu*ut-o pe-aia neagră.

miercuri, 28 decembrie 2011

Expozitia "Nostagia Aburului"

Expozitia "Nostagia Aburului"

12 decembrie -15 ianuarie Galeriile de Arta ale Centrului de Studii Europene 9:00-17:00


Centrul de Studii Europene Iasi – U.A.I.C. si Biblioteca Austria organizeaza in parteneriat cu Uniunea Artistilor Plastici din Romania – Filiala Iasi, in perioada 12 decembrie 2011 – 15 ianuarie 2012  expozitia „Nostalgia Aburului”, semnata de cunoscutul artist iesean Valentin Sava.
Situat intr-un loc de referinta in arta plastica contemporana, evenimentul expozitional cuprinde o selectie de 25 de imagini artistice prelucrate digital, exprimand interpretari unice ale evolutiei locomotivelor cu aburi.
Expozitia este gazduita de Galeriile de Arta ale Centrului de Studii Europene Iasi, B-dul Carol 1, nr. 11 si poate fi vizitata de luni pana vineri, intre orele 9.00 – 17.00.
Coordonatori: Carmen Sirbu si Sorin Mazilu


Conceptul expozitiei „Nostalgia Aburului
In primavara anului 1983, asistam impreuna cu un coleg de studentie la plecarea pe drumul fara intoarcere, al casarii, a ultimelor trei locomotive cu aburi „Pacific”. Încorporate intr-un convoi mai lung de locomotive si vagoane vechi ce facea manevra pe liniile depoului c.f. Iasi, ”reginele” cailor ferate romane oftau surd din cei patru cilindri inclinati, in care aerul ce intra si iesea din ei suiera sinistru, in locul respiratiei ritmate al aburilor de altadata. Am inteles, inca de atunci, ca pufaitul familiar al cilindrilor si al cosului de fum, zbaterea fortoasa a bielelor motoaresi patinarea uriaselor roti, supuse  fortei formidabile  a aburilor degajati la fiecare demaraj, imi vor lipsi aproape visceral. Aceste minunate masini au lasat in memoria mea o amprenta de nesters, asociata cu cele mai frumoase amintiri ale copilariei, cu vacantele ei, fie de vara, fie de iarna, in care voiajul cu trenul tras de batrana locomotiva cu aburi era cel mai asteptat eveniment. Astazi, in epoca locomotivelor diesel si electrice al caror aspect aproape banal nu mai impresioneaza, nostalgia pentru vechile locomotive cu aburi apare din cand in cand, cu prilejul evocarii vreunui moment aniversar, in care evolueaza celebrele trenuri de epoca trase de „aburoasele” conservate prin efortul catorva nostalgici pasionati.

Expozitia "Diplome si medalii din colectia Burada"

Expozitia "Diplome si medalii din colectia Burada"

1 decembrie - 1 februarie Muzeul "Mihai Eminescu"


Muzeul Literaturii Române Iaşi şi Societatea Culturală „Junimea’90” organizează în perioada 1 decembrie 2011 – 1 februarie 2012, la Colecţia „Istoria Teatrului Românesc” (Muzeul „Mihai Eminescu”), expoziţia de obiecte rare intitulată „Diplome şi medalii din colecţia Burada”.


Dintre exponate fac parte:
§ Medalia turnată cu prilejul inaugurării Turnului Eiffel (mai, 1889);
§ Medalia Crucea României în grad de Ofiţer;
§ Medalia Steaua României în grad de Comandor;
§ Medalia turnată în 1896 cu prilejul inaugurării Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi;
§ Insigna omagială emisă cu prilejul Unirii Principatelor Române (1918).
Coordonator: Laura TERENTE

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Zmeiada spatiala dupa "Enciclopedia zmeilor" de Mircea Cartarescu

Zmeiada spatiala

9 noiembrie Cafeneaua Maideyi Iasi

Zmeiada spatiala, dupa "Enciclopedia zmeilor" de Mircea Cartarescu

A fost odata ca nicio data o lume ascunsa, o parte intunecata a basmelor; un tinut „underground” care gazduia fascinanta si necunoscuta lume a zmeilor.
Astazi, in fata zdrobitoarelor dovezi, omul de rand trebuie sa accepte existenta acestei fiinte, care dincolo de infatisarile caricaturale pe care Fat – Frumos si Praslea cel Voinic i le-au conturat, poate fi o f...aptura inofensiva, delicata, sau chiar nastrusnica si joviala.

Sub atenta indrumare a exploratorului Mircea Cartarescu, trei doctori in zmeologie diseca si transeaza intr-o maniera jucausa si amuzanta aceasta enitate tinuta in umbra voinicilor, fara de care basmele nu ar mai fi fost la fel!

Vei fi surprins sa afli ca Universul este o farfurioara ce se roteste rapid pe varful degetului Fiintei Supreme, ca zmeii se lupta in injuraturi cu efect si folosesc buzdugane din titan care nu pot fi detectate de radare, ca principala moneda de schimb este scalpul sau ca zmeii adora literatura.


Diana Buluga, Ingrid Robu si Raluca Lupan „arunca” in lumina reflectoarelor adevaratul protagonist al basmelor: ZMEUL, intorcandu-l pe toate partile si condimentandu-l cu proiectii video manevrate de zmeologul cristian pascariu. Zmeiada spatiala te va face sa raspunzi involuntar la intrebarea „Mai credem in basme?” si te va face sa razi in hohote exuberante.

Asadar, ia-ti camasa de forta, cravata de forta si costumul de forta si vino sa zmeiesti cu noi timp de o ora destinata copiilor intre noua si nouazeci de ani!

Unde? La Cafeneaua Maideyi.
Cand? Miercuri, 9 Noiembrie, de la ora 20:00
Cum? Suni si iti faci rezervare la 0749-382.554, 0332-440.521, iar biletele le poti cumpara direct din cafenea, pentru 10 lei.

Distributia: Diana Buluga, Ingrid Robu, Raluca Lupan
Ilustratii: Tudor Banus
Proiectii video si sunet: Cristian Pascariu

luni, 24 octombrie 2011

Toamna Artelor la Universitatea Apollonia

Toamna Artelor la Universitatea Apollonia Iasi

10-28 octombrie

Universitatea „Apollonia” din Iaşi prin Forumul Academic al Creativităţii, Inovării şi Performanţei în Arte popune tuturor ieşenilor în perioada 10-28 octombrie 2011, o serie de întâlniri culturale reunite sub titlul Toamna Artelor la Universitatea Apollonia , cu participarea unor personalităţi ale culturii române, conform următorului program:
Luni, 10 oct. orele 19, Aula Bibliotecii Centrale Universitare
Doamne, domniţe, domni si domnie…în literatură     Invitaţi: actorul Dorel VIŞAN, acad. Mihai CIMPOI, prof. univ. Constantin DRAM
Dialog iniţiat de scriitorul Mircea Radu IACOBAN
Vizionarea filmului artistic Un bulgăre de humă
Marţi, 11 oct. orele 19, Aula Bibliotecii Centrale Universitare
Creaţie şi improvizaţieInvitaţi: compozitorul, eseistul si pianistul George FOCA RODI (SUA), acad. Tudor DIMA.
Dialog cu scriitorul Mircea Radu IACOBAN
Duminică, 16 oct. 19.30 Catedrala Catolică Iaşi   
Concert vocal simfonicDirijor, prof. Dr. Florin SPATARIU

 
Design by Wordpress Theme | Bloggerized by Free Blogger Templates | coupon codes